Cei doi inspectori au fost denunțați de administratorul SC L.P. SRL, iar luni, procurorii Parchetului Tribunalului București și polițiști de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din Poliția Capitalei i-au prins în flagrant pe Ion Roșioru și Constantin Mețler, ambii inspectori la ITM București, în timp ce au primit mită 3.000 de lei.
Cei doi inspectori ar fi cerut mită pentru a nu amenda firma verificată cu 20.000 de lei, „pe motiv că a folosit la muncă o persoană căreia nu i-au fost întocmite forme legale de angajare”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Tribunalului București remis, marți, agenției MEDIAFAX.
Parchetul Tribunalului București a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de cei doi inspectori și a luat măsura reținerii pe o durată de 24 de ore.
Ion Roșioru și Constantin Mețler au fost prezentați marți Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, a precizat sursa citată.